Codex Sinaiticus
Posted on 06. Jul, 2009 by gramma.ro in Uimitor
De astazi, 6 iulie 2009, lumea virtuală este mai bogată, cu mult mai bogată! După 4 ani de muncă titanică, după nenumărate ore de stres şi încercări, Codex Sinaiticus a văzut lumina monitoarelor. Este o lumină nouă pentru acest valoros manuscris, o lumină palidă care se adaugă galeriei de lumină ce vine din veacuri străbune.
Codex Sinaiticus este un manuscris vechi de peste 1.600 de ani care cuprinde o bună parte din Biblia creştină în limba greacă inclusiv o copie completă a Noului Testament. Cu peste 800 de pagini de manuscris (iniţal au fost 1.400 dar o parte a Vechiului Testament s-a pierdut), acest Codex “este una dintre cele mai valoroase vestigii scrise”, după cum spunea Scot McKendrick de la Biblioteca Britanică.
Vechile fragmente fac parte din colecţiile deţinute de Biblioteca Britanică din Londra, Mânăstirea Sfintei Caterina din Sinai (Egipt), Biblioteca Naţională din Rusia şi Librăria Universităţii Leipzig din Germania.
Manuscrisul este vizibil online la adresa: http://www.codexsinaiticus.org/en/


Comentarii