Blog.gramma.ro

“Izbaveste-ne de rau” de Ravi Zacharias, recenzie

Posted on 30. Oct, 2009 by gramma.ro in Recenzii

(Recezia in forma audio)

Mai mult ca oricând răul încearcă astăzi să îşi întindă stăpânirea asupra a tot ce însemnă lume şi viaţă. Ziarele, televiziunile, internetul şi orice alte mijloace de informare în masă se întrec în a prezenta cât mai deşănţat şi fără menajamente ceea ce este partea urâtă, demnă de dispreţ a realităţii noastre. Sufletul omului a devenit, în ultimii zeci de ani, cea din urmă frontieră pe care răul încearcă să o treacă încălţat cu bocancii plini de noroi. Aici bătăliile sunt acerbe, zgomotul surd al armelor înfiorător. Chiar şi Biserica este în asediu! Afară se construiesc catapulte zdravăne şi planuri tot mai perverse de a o cuceri sau reduce la tăcere iar în interior s-au înfiltrat, fără pic de ruşine, agenţii răului şi ai putrezirii.

Răul pare să aibă forţa necesară de a cuceri umanitatea. Proliferarea lui în forme groteşti este însoţită astăzi de mascarea lui în idei care par inofensive, în gesturi care par curate şi atitudini care par îndreptăţite. Acceptăm astăzi lucrurile care ieri erau de neînchipuit, trecem indiferenţi pe lângă forme ale răului care ieri ne-ar fi stârnit repulsia. În fiecare zi sufletul din noi se chirceşte sub puterea fără precedent a răului. În timp ce ne îndreptăm spre templele moderne ale lumii noastre cu mâna pe căruciorul de cumpărături, întristaţi de feţele crispate pe care le întâlnim şi îngrijoraţi de ceea ce tocmai am auzit la buletinul ne ştiri devenim tot mai conştienţi de realitatea şi puterea răului care ne înconjoară. Am vrea să facem ceva pentru un viitor mai luminos, am vrea să schimbăm ceva de dragul copiilor noştri dar ne recunoaştem amorţiţi şi obosiţi, incapabili de a pricepe de unde începe lupta şi mai ales cu ce arme se poate da.

Pentru toţi cei care se simt copleşiţi de vitalitatea şi îndrăzneala răului, cartea „Izbăveşte-ne de rău” de Ravi Zacharias vine ca o gură de oxigen de care aveam nevoie disperată, ca o armă necesară în lupta pentru restaurarea sufletului într-o cultură care se dezintegrează, ca un strigăt ce se înalţă din piepturile noastre efemere către Părintele Veşniciilor.

Polemist redutabil, teolog evanghelic care nu se sfieşte să pună şi să răspundă la cele mai grele întrebări ale existenţei, Ravi Zacharias ne oferă prin această carte baza necesară pentru a înţelege bine lupta împotriva răului în care suntem angajaţi. Privind fără ochelari realitatea sumbră a lumii occidentale, realitate care cucereşte cu rapiditate şi România, Ravi se întreabă: „Poate un individ sau o societate să trăiască ignorând total un centru moral şi spiritual, fără să sufere de pe urma rănilor provocate de rău? Poate sufletul unui popor care trăieşte fără nici un fel de contrângeri să rămână nepustiit?”

Cartea este structurată în trei secţiuni pline de conţinut, care se citesc cu creionul şi foaia în mână de cel care vrea să priceapă bine cum a ajuns societatea noastră la acest nivel ridicat de alienare. Nu este o carte uşoară şi nici pe departe una comercială ci este o carte importantă şi de neocolit pentru aceia care doresc să nu îşi lase mintea să doarmă în timp ce societatea lor se dezintegrează sub influenţa răului.

În prima secţiune, denumită: „dispoziţiile răului”, Ravi Zacharias  întreabă: „Ce idei şi împrejurări au generat frământările generaţiei noastre?” iar răspunsul examinează cu atenţie gândirea postmodernă şi pasiunile pe care le urmează societatea contemporană. Regăsim uşor societatea românească în descrierea lui Ravi: ”Sentimentul că ceva lipseşte pe plan spiritual este exacerbat de recunoaşterea tacită că, în toate aspectele vieţilor noastre grăbite, cultura în care trăim se află în continuă frământare. Bătrânii sunt copleşiţi de un sentiment de teamă, în timp ce tinerii recunosc fără ruşine că se simt goi pe dinăuntru. Cei de vârstă mijlocie împărăşesc ambele tipuri de agonie: o teamă mascată ce trădează o anume incertitudine într-o lume din ce în ce mai ostilă (…) Occidentul e angajat într-o luptă colosală, a cărei miză este chiar sufletul său.” Cum s-a ajuns la această stare de fapt şi care sunt vinovaţii principali este tema acestei prime secţiunii a cărţii „Izbăveşte-ne de rău”. Autorul distinge între vinovaţi în primul rând secularizarea puternică a societăţii, proces în care ideile religioase, biserica şi moralitatea au fost trântite la pământ de luptătorii intelectului, cei care pretind că sunt oamenii ştiinţei. „Pentru unii dintre promotorii mai agresivi ai secularizării, umilirea publică şi eradicarea tuturor convingerilor religioase a ajus un scop în sine. Pe această piată toate punctele de vedere, chiar şi cele religioase, concurează de pe poziţii egale de acceptare. Însă, în realitate, religia a fost sistematic eliminată din prim-planul vieţii publice.” Rezultatul este înfiorător: ştiinţa a învins teologia. Raţiunea a făcut credinţa de ruşine. De aici şi până la dictonul cunoscut aşa de bine de noi toţi: „fă ce îţi place” nu a mai fost decât un singur pas, pas care a fost justificat pe deplin de către ştiinţă, alimentat de o moralitate decadentă şi susţinut de o pseudo-teologie care nu acceptă decât anumite părţi ale Scripturii făcând din supranatural un element iraţional, imposibil de acceptat.

În al doilea rând, un alt element care distruge, tăcut dar sigur, societatea modernă, aşa zis civilizată, este înţelegerea deficitară, uneori tendenţios greşită, a pluralismului ideilor lumii în care trăim. Regăsim acest pluralism aproape de noi, în sălile de curs sau birourile în care muncim, la atelierul unde ne ducem zilnic sau la colţ de stradă între tineri. El susţine că fiecare om are dreptul la opinie şi opinia lui îi poate deveni bază a moralităţii, sistem de închinare şi chiar filosofie de viaţă, indiferent de orice altceva exterior lui.  Fiecare om are adevărul lui, un adevăr pe care societatea nu mai vrea să îl conteste indiferent de fondul şi forma pe care le îmbracă. „Valoarea deosebită şi forţa pluralismului este că îi obligă pe toţi cei care au o credinţă să testeze veridicitatea acesteia în faţa unor interpretări alternative. Iar marele risc al pluralimului este deducţia falsă, în numele toleranţei, că toate credinţele pot fi la fel de adevărate. Totuşi, în ultimă instanţă adevărul, şi nu popularitatea sau drepturile, este cel care ne determină destinul” afirmă Ravi Zacharias. Autorul susţine şi demonstrează fără echivoc faptul că o societate care crede în egalitatea tuturor ideilor pavează drumul spre pierderea ideilor bune, îşi pierde capacitatea de a gândi critic şi tratează problemele complicate într-o manieră simplistă.  Rezultatul înţelegerii greşite a pluralismului ideilor este şi el devastator: „dacă pierderea ruşinii este progenitura secularizării, pierderea raţiunii este progenitura pluralizarii”

În cel de-al treilea rând, elementul care distruge în proporţie şi mai mare moralitatea şi credinţa creştină este aplecarea societăţii noastre către încătuşarea credinţei individului între zidurile vieţii private. „în numele convieţuirii paşnice, religia este privatizată şi surghiuită în case, în timp ce în numele libertăţii se manifestă public tot felul de indecenţe şi excese. Cât de ironic este că sexualitatea şi nuditatea – care ar trebui să fie private – sunt acum expuse pentru un consum public în timp ce convingerile spirituale sunt obligate să se manifeste doar în mediul privat. (…) dacă secularizarea a lăsat societatea fără ruşien şi fără nici un reper pentru decenţă, pluralismul a lasat-o fără raţiune şi fără punct de reper pentru raţionalitate. Privatizarea – născută din unirea acestora două – i-a lăsat pe oameni fără semnificaţie şi fără nici un reper pentru coerenţa vieţii. Cea mai mare victimă a răului rezultat de aici este sinele uman. Sfârşim prin a nu mai şti cine suntem, ca oameni”

După această privire adâncă în realitatea răului precum şi a elementelor care îl ajută să prolifereze, Ravi Zacharias ne face atenţi la „vocile trecutului”, voci care se vor auzite în cea de-a doua parte a cărţii sale.  Autorul susţine că „Scriptura este plină de lecţii ce se desprind de trecutul istoric, benefice pentru caracterul unei naţiuni şi pentru coerenţa personală. Adevărurile proclamate de vocile trecutului sunt fascinante”. Afirmând adevărul conform căruia „dacă vocea lui Dumnezeu nu este recunoscută la timpul potrivit, ea va lăsa în urmă semne eterne, săpate în piatră, care vor bântui generaţiile viitoare” autorul aduce din negura istoriei Vechi Testamentale două personaje, doi împăraţi pe nedrept uitaţi de către generaţiile evanghelice, împăraţi a căror viaţă este o ca o oglindă atât pentru societatea decadentă cât şi pentru posibilitatea izbăvirii de rău.

În piaţa conştiinţei publice, Ravi îl cheamă prima dată pe Manase, împăratul care a încercat toate unghiurile sub care putea cădea dar doar târziu, prea târziu, l-a descoperit pe acela, singurul  care îl ţinea drept.  Manase strigă de peste veacuri câteva adevăruri a căror uitare înseamnă blestem pentru noi: 1. O singură persoană poate conduce milioane de oameni spre un rău colosal 2. O întreagă naţiune poate înceta să mai gândească liber şi 3. Testul ultim al oricărei civilizaţii este ce facem cu copiii noştri. Pe măsură ce citeşti rândurile acestei lecţii din trecut scrise de Ravi Zacharias este imposibil să nu te întrebi legat de naţiunea în mijlocul căreia trăieşti: oare ea în ce stadiu este? Oare ce este de făcut cu copiii noştri?

În finalul celei de-a doua părţi, peste sfâşierea viitorului produsă de Manase se înalţă, ca un împărat dedicat lui Dumnezeu, Iosia care este adus şi el în piaţa conştiinţei publice pentru a ne preda lecţiile prin care putem înlătura răul strâns legat de societatea noastră. Prin redescoperirea valorilor cerute de Dumnezeu, prin reataşarea de cartea lui Dumnezeu şi mai ales prin exemplu unei vieţii trăite pe altarul slujirii Iosia a reuşit să trasmită poporului distrus de Manase sentimentul de siguranţă de care aveau nevoie, încrederea în Legile lui Dumnezeu care asigură putere de schimbare şi eliberare de sub tirania imediatului şi orientare către veşnicia sufletului uman.

Ravi Zacharias conclude în ultima parte a cărţii sale numită Chipul Viitorului căutând să surprindă fie şi doar un crâmpei din puterea şi prezenţa lui Dumnezeu chiar şi în cele mai sumbre manifestări ale răului. În mijlocul răului care pare să înghită astăzi şi ultima fărâmă de umanitate şi să îşi întindă stăpânirea peste tot ce este intrinsec vieţii, există o speranţă şi aceasta nu vine din partea ştiinţei, una dintre marii vinovaţii ai stării societăţii moderne, nici din partea omului, secătuit de putere, aflat în pragul schizofreniei, incapabil să se mai înţeleagă pe sine şi nici măcar din zona tehnologiei care avanseaza în ritm alert. Salvarea implică cunoaşterea greşelilor din trecut, repararea şi prevenirea efectelor greşelilor de astăzi dar, mai presus de toate, redescoperirea planului lui Dumnezeu pentru fiinţa umană. Doar puterea lui Dumnezeu este singura capabilă să ne mai salveze dintr-o cultură care se dezintegrează, doar forţa dragostei sale poate restaura sufletul nostru şi doar jertfa Fiului Său poate da la o parte efectele distrugătoare ale greşelilor şi păcatelor trecutului nostru.

Ravi Zacharias întreabă şi glasul lui este glasul milioanelor de oameni care simt astăzi puterea înfiorătoare a răului unei societăţi ce decade vertiginos, care sunt afectaţi de o pseudo-cultură în mijlocul căreia sunt obligaţi să trăiască: „Pentru ce trăim şi ce le facem copiiilor noştri? Până şi o privire fugară asupra lumii ne stârneşte groază”. Răspunsul la această întrebare îl găsim şi în cartea „Izbăveşte-ne de rău”

Tags: contiinta publice, cultura, decadenta, dezintegrarea societatii, dispzitiile raului, forme ale raului, Izbaveste-ne de rau, pluralismul ideilor, postmodernism, Ravi Zacharias, Ravi Zacharias in Romania, secularizare