“Rugaciunea – are ea puterea de a schimba ceva?” de Philip Yancey – recenzie
Posted on 11. Nov, 2009 by gramma.ro in Recenzii
(recenzia audio)
Rugăciunea pare a fi medicamentul general valabil pentru orice etapă sau împrejurare a vieţii. Suferi de ceva anume? treci prin diverse încercări? ai nevoie de ajutor imediat? nu şti ce să alegi? Roagă-te şi toate se vor rezolva ca prin minune. Împleteşte în rugăciunea ta credinţa şi aşteaptă-te la ce este mai bun. Nimeni nu îndrăzneşte să pună, în societatea românească, rugăciunea sub lupă şi nimeni nu vrea să ia la întrebări această practică a creştinului ce pare cea mai spirituală dintre toate. Ne rugăm, abia îngânat în vremuri bune şi disperat, în vremuri de restrişte. Ne rugăm şi alungăm cu înfrigurare păsările răpitoare ale necredinţei ce vor să-şi facă sălaş în mintea noastră. Miile de rugăciuni strânse în desaga unui vieţii trăite în arşiţa realităţii devin tot mai grele şi în cernerea optimismului nostru precar puţine momente de rugă rămân vrednice de amintit. Vorbim mult despre rugăciune, o trâmbiţăm cu patos în diverse contexte dar ne rugăm puţin şi înţelegem şi mai puţin din ce ar trebui să însemne ea pentru pelegrinnul prin deşertul unei lumi îndepărtartate de Creatorul ei.
De fiecare dată când am o carte de Philip Yancey în faţă, încerc să ma aşez cât mai comod pentru că ştiu că vor urma multe ore de captivitate între paginile ei. Mă delectez cu fiecare cuvânt, mă las purtat de fiecare imagine şi mă regăsesc de prea multe ori în frazele acestui mare gânditor creştin cu care am harul să fiu contemporan. Ultima propoziţie mă găseşte treaz şi hotărât: acum am înţeles acest subiect, îmi este clară încadrarea lui şi ştiu bine ce am de făcut. Puţine cărţi pot stârni în mine o atare hotărâre!
Cartea „Rugăciunea – are ea puterea de a schimba ceva” se înscrie cu succes în galeria operelor magistrale cu care Yancey reuşeşte să îmbogăţească o lume îndepărtată de har. Jurnalist de profesie, gânditor sincer şi direct, autorul nu se sfieşte în această carte să se supună celor mai dificile interogări cu privire la rugăciune. Există vreo întrebare incomodă în legătură cu rugăciunea? Atunci cu siguranţă Philip Yancey a încercat să răspundă la ea în această carte. Ascultă Dumnezeu rugăciunea? De ce i-ar păsa lui Dumnezeu de mine şi de ce ar asculta cuvintele mele limitate? Are rost să mă rog, dacă Dumnezeu deja ştie deznodământul? De ce sunt atâtea rugăciuni care rămân fără răspuns? Ce legătură este între vindecarea fizică şi rugăciune? Cum să mă rog pentru ca rugăciunea mea să depăşească tavanul? De ce uneori Dumnezeu pare aproape iar alteori undeva departe? Pe cine schimbă rugăciunea: pe mine sau pe Dumnezeu? sunt doar câteva din nenumăratele întrebări la care cartea „Rugăciunea – are ea puterea de a schimba ceva” încearcă să răspundă.
În timp ce împleteşte poveştile de viaţă de o puternică sensibilitate cu paginile de istorie uluitoare la care adaugă pasaje insirate din gânditori profunzi ai rugăciunii şi vibrante concluzii, Yancey reuşeşte să obţină de la noi ceea ce am uitat de prea multe ori în praful unei vieţi agitate: reconsiderarea rugăciunii şi transformarea ei în comuniune cu un Dumnezeu îndrăgostit de fiinţa umană.
„Scriu despre rugăciune din postura unui pelerin, nu a unui expert. Am aceleaşi întrebări pe care le au cei mai mulţi oameni la un moment dat […] şi mărturisesc fără ezitare că am tendinţa de a vedea rugăciunea din perspectiva unui sceptic, mai obsedat de rugăciunile care nu au primit un răspuns decât bucurându-mă de cele care au primit. Pe scurt, principala mea calificare în abordarea temei rugăciunii constă tocmai în faptul că mă simt necalificat – şi îmi doresc sincer să învăţ mai mult”
mărturisea autorul în debutul cărţi sale. Calea învăţării este una spinoasă însă, cu suişuri şi coborâşuri, cu fantome ce pândesc în noapte şi încercări cărora le strălucesc ochii la fiecare răspântii. Este spinoasă, greoaie şi dificilă dar încununată cu un succes răsunător în această carte. Pentru că ce poate fi acel moment în care cititorul, vizibil marcat de ceea ce tocmai a învăţat se pleacă şi, în deplină cunoştinţă, intră în comuniune cu Creatorul său, decât un moment de succes ce transcede materialul efemer.
Cartea este structurată în cinci secţiuni majore, încărcate de semnificaţie pentru căutătorul sincer al rugăciunii. Fiecare secţiune aduce în atenţia cititorului răspunsuri la cele 5 mari întrebări legate de rugăciuni al căror răspuns trebuie să îl aflăm în mod necesar: ce este rugăciunea? De ce să ne rugăm? Cum să ne rugăm? De ce există rugăciuni fără răspuns? şi în final ce înseamnă să practici rugăciunea?
În prima secţiune, denumită sugestiv: În tovărăşie cu Dumnezeu, Philip Yancey încearcă să discearnă care ar trebui să fie locul rugăciunii în viaţa omului modern. Printre progresele din domeniile ştiinţei şi ale tehnologiei care amplifică sentimentul de confuzie legat de rugăciune, scepticismul modern ce acoperă arii din ce în ce mai vaste, prosperitatea lumii moderne care diminuează interesul pentru rugăciune şi mai ales presiunea timpului care nu mai lasă loc ritmului de viaţă domol de care are nevoie rugăciunea, autorul găseşte unul dintre rolurile importante pe care rugăciunea îl joacă în viaţa închinătorului. Este vorba de a
„ajuta la corectarea miopiei, aducând în prim plan o perspectivă pe care o uit zilnic. Mereu inversez rolurile, gândindu-mă la modalităţi în care Dumnezeu ar trebui să îmi slujească mie şi nu invers” rugăciunea şi numai rugăciunea continuă autorul mă aduce cel mai aproape de viziunea lui Dumnezeu. Mă trezesc din orbire şi văd în bogăţie o primejdie care pândeşte din umbră, nu un scop pentru care se merită să lupţi; văd că valoarea depinde nu de rasă sau de statut, ci de chipul lui Dumnezeu pe care-l poartă orice fiinţă umană; văd că nici un efort de a înfrumuseţa aspectul exterior nu prezintă mare importanţă pentru lumea de dincolo” „
În faţa celui care are urechea ciulită la glasul nostru, care tânjeşte după momentele de părtăşie cu noi şi care, dincolo de toate acestea, conduce universul, oare cum ar trebui să te prezinţi? Este importantă haina cuvintelor trasă în grabă peste cicatricile sufletului? Yancey recunoaşte că prezenţa noastră înaintea lui Dumnezeu, goi şi descoperiţi, dureros de sinceri şi copilăresc de dependenţi, reprezintă cel mai înalt scop al rugăciunii.
Ştim şi recunoaştem importanţa colosală a rugăciunii din viaţa noastră dar de prea multe ori vedem, aşa cum concluzionează Philip Yancey, în rugăciune o adevărată corvoadă „ceva ce trebuie planificat în funcţie de alte întâlniri importante, înghesuită undeva printre alte activităţi urgente” sau o modalitate de îndatorare a Celui PreaÎnalt, decât un prilej unic de a primi o perspectivă adevărată asupra vieţii, o şansă imensă de a sta de vorbă cu Cel ce ne-a creat.
Philip Yancey concluzionează acestă secţiune, după ce ne-a purtat prin adâncurile fiinţei umane setoase de interacţiune cu Creatorul, ne-a aruncat spre cer în încercarea de a prinde singura perspectivă ce merită luată în calcul, cea a divinităţii şi ne-a dezbrăcat de haina făţărniciei împingându-ne în sala tronului aşa cum suntem, gata de a fi uimiţi de el, Marele Împărat ce doreşte comuniunea cu noi. Iată concluzia:
„ principalul scop al rugăciunii nu este acela de a face viaţa mai uşoară, nici de a dobândi puteri magice, ci de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Am nevoie de Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru pe care l-aş obţine de la El. Şi totuşi, când Îl caut pe Dumnezeu prin rugăciune, anumite probleme ies la suprafaţă”
Aceste probleme fac parte din cea de-a doua secţiune importantă a cărţii, aşezată sub denumirea: „dezvăluirea misterelor”. Dacă viaţa este o continuă luptă atunci este adevărată vorba capelanilor din armată: „în tranşee nu există atei” ci de pe buzele fiecăruia se desprind ceea ce par a fi rugăciuni. În această secţiune întrebările incomode se înghesuie şi mai puternic, concluziile ne ţintuiesc şi mai abitir atenţia. Suntem purtaţi cu destoinicie printre rugăciunile marilor oameni ai lui Dumnezeu, descoperind în unul talentul rugăciunii de a fi parte a negocierii cu Dumnezeu, în altul parte a sincerităţii dureroase care ridică spre cer valuri de furie, iar în altul parte a nesiguranţei care ne lasă înmărmuriţi. De ce să ne rugăm?
„ Rugăciunea nu este un mijloc de a înlătura elementele necunoscute şi imprevizibile din viaţă ci mai curând o cale de a include necunoscutul şi imprevizibilul înm lucrarea finală a harului lui Dumnezeu în vieţile noastre”
Schimbă rugăciunea ceva? Fie că este o negociere sau un parteneriat, fie că este o simplă cerere sau o acceptare profund matură a voii lui Dumnezeu, autorul reuşeşte să demonstreze că rugăciunea schimbă lucrurile şi situaţiile din viaţă până la mersul istoriei. Nu ştim măsuri şi cantităţi dar mărturiile nenumăraţilor oameni, mersul implacabil al istoriei în favoarea celor slabi (fie că este vorba de biserica fostă persecutată din blocul comunist, fie de un om neajutorat care ştie cui să îi ceară ajutor) ne obligă să concluzionăm: rugăciunea are puterea de a modifica realitatea în funcţie de cererile copiiilor lui Dumnezeu.
„Istoria aparţine mijlocitorilor care, prin credinţă, fac ca viitorul să capete contur.” „Rugăciunea Îi oferă lui Dumnezeu ocazia de a ne remodela, de a dăltui în marmură asemeni unui sculptor, de a îmbina culorile pe pânză asemeni unui pictor, de a potrivi cuvintele asemenea unui scriitor, truda aceasta continuând până la moarte, opera nefiind niciodată desăvârşită în această viaţă!”
conchide Philip Yancey această secţiune savuroasă a cărţii sale.
A treia secţiune a cărţii se ocupă, în cea mai mare parte a iei, cu limbajul, limitat dar esenţial pe care închinătorul îl adoptă în rugăciune. Autorul demonstrează în această parte că limbajul rugăciunii nu este un dat firesc fiinţei umane ci că el se obţine cu eforturi, după multă practică şi mai ales atunci când disciplina rugăciunii este abordată cu inima deschisă. Rugăciunea adevărată sparge barierele urgentului, trece de nevoile imediate dar superficiale ale omului şi devine o activitate esenţială pentru că singura greşeală fatală pe care o face omul este aceea de a abandona rugăciunea şi de a nu mai reveni la ea.
„Deprinderea de a ne ruga, întocmai ca aceea de a vorbi, de a citi sau de a păşi, cere timp şi implică mai multe încercări şi greşeli. Procesul propriu-zis va include, fără îndoială sentimente de stângăcie şi de eşec. Exact ca în gramatică, regulile rugăciunii au ca ultim scop transformarea ei într-un gest natural.” mărturiseşte Philip Yancey.
A patra secţiune a carţi începe dur, cu povestiri şi întâmplări din viaţă pe care ochii unui creştin naiv nu ar vrea să le citească. Sunt momente şi oameni care au cunoscut rugăciunea aprinsă precum şi nevoia aprigă ca Dumnezeu să intervină şi cu toate acestea au rămas singuri, într-o înfiorătoare tăcere, cu problemele nerezolvate. „ce fel de companion este acela care, având toată puterea să salveze o viaţă sau să vindece o boală, stă pe margine, în pofida apelurilor urgente de ajutor?” iar răspunsul este precum un munte greu de excaladat. Yancey porneşte însă în cucerirea muntelui şi concluziile lui sunt valoroase şi cuprinse sub titlul: „dilemele rugăciunii” .
De ce nu primesc unele rugăciuni răspuns? Pentru că unele sunt de-a dreptul frivole, orientate doar spre binele egoist şi de scurtă durată, altele intră în contradicţie cu voia lui Dumnezeu sau cu ordinea pe care el a lăsat-o în natură, aletele suferă din cauza unei contradicţii logice şi, mai sunt şi din acelea, care pur şi simplu nu primesc răspuns chiar dacă toate elementele necesare au fost respectate.
„unele dar nu toate au la origine respectul absolut de neînţeles al lui Dumnezeu pentru libertatea umană şi refuzul Lui de a-i constrânge. Unele dar nu toate au la origine puteri întunecate care luptă împotriva cârmuirii lui Dumnezeu. Unele, dar nu toate, au la origine o planetă afectată de boală, violenţă şi potenţialul de a cauza accidente tragice.”
Motivul pentru care unele rugăciuni nu primesc răspuns stă ascuns în umbra incertitudinilor.
„În toate rugăciunile mele, indiferent dacă primesc sau nu răspuns, pot conta pe acest unic fapt: Dumnezeu se poate folosi de tot ce se întâmplă. Nu este nimic care nu poate fi răscumpărat!” încurajează Philip Yancey.
O parte însemnată a acestei secţiuni este legată de profunda conexiune care există între rugăciune şi vindecarea fizică. Pentru noi, românii această secţiune ar trebui să funcţioneze ca un model de gândire creştină profundă şi matură. Autorul concluzionează „Dumnezeu oferă un minimum de protecţie şi un maximum de sprijin”
Ultima secţiune a cărţii: practica rugăciunii ne duce spre acele domenii unde rugăciunea noastră ar trebui să prindă rădăcinile unui activităţi bine împământenite în calendarul nostru zilnic. Rugăciunea personală, rugăciunea pentru ceilalţi şi mai ales conştientizarea faptului că Dumnezeu doreşte o relaţie neîntreruptă cu noi ar trebui să fie motorul fiecărui moment de închinare înaintea Creatorului.
Philip Yancey concluziona: „mă rog cu încrederea că actul rugăciunii este calea gândită de Dumnezeu de a micşora imensa prăpastie dintre mine şi infinitate. Mă rog pentru a mă plasa în şuvoiul lucrării tămăduitoare a lui Dumnezeu pe acest pământ. Mă rpg aşa cum respit – pentru că nu am încotro. Cu greu s-ar putea spune că rugăciunea este o formă perfectă de comunicare, pentru că eu o fiinţă materială imperfectă care trăieşte pe o planetă materială imperfectă încerc să intru în legătură cu o Fiinţă sprirituală perfectă. Unele rugăciuni nu primesc răspuns, am senzaţia că Dumnezeu îşi retrage uneori prezenţa, asemeni valurilor refluxului, şi adesea simt mai mult mister decât claritate în ceea ce mă înconjoară. Oricum, nu mă dau bătut, şi cred afirmaţia lui Pavel: Acum, cunoaştem în parte, dar atunci vom cunoaşte în chip desăvârşit, aşa cum şi eu am fost cunoscut.”
Concertul toamnei
Loading ...
Comentarii