Blog.gramma.ro

Recenzie – “Cuvantul pe cale de disparitie” – de Arthur W. Hunt III

Posted on 26. Nov, 2009 by gramma.ro in Recenzii

(recenzia audio)

„Societate sufocată de media”, „bombardare mediatică” , „epoca imaginii” şi alte nenumărate expresii devenite clişee verbale ne trec necontenit prin faţa ochilor atunci când vrem să citim despre influenţa media asupra noastră, a copiilor noştri şi a societăţii în care trăim. O călătorie fugară prin lumea acestui subiect este dătătoare de incredibile dureri de cap: vocile, imaginile, articolele şi reportajele  toate se vor ascultate, toate se vor crezute. Şi aici lumea se împarte în tabere, şi aici există dezbinare fără şansă de reconciliere. Sunt voci, unele paranoice, care susţin fără drept de apel că media este singura vinovată pentru tot răul din lume, că de fapt şi în fond omul nu este rău ci media care îl influenţează păstrează întreaga vină.  În tabăra aceasta se poartă haine negre, feţele sunt crispate de furie şi armele aţintite asupra progresului, fie el şi mediatic. În tabăra cealaltă domneşte o bucurie inexplicabilă. Media a devenit acolo câinele de pază al unei democraţii aflată oricum în colaps, sursă primară şi esenţială de informare şi divertisment, modalitatea prin care suntem conectaţi permanent la tot ce se întâmplă pe Pământul nostru devenit dintr-o dată un „sat global”. Aici, eventualele greşeli ale media, tendinţele de manipulare şi tirania profitabilităţii sunt puse doar pe seama ratingului, a cifrelor de difuzare şi mai ales a consumatorilor care primesc doar ceea ce cer.

Am dori să lăsăm o astfel de discuţie, despre binele sau răul făcut de media, despre televizor, radio, ziare, cinematograf, în seama acestor tabere. Pur şi simplu să nu ne intereseze, noi să ne vedem mai departe de credinţa noastră, de drumul nostru de pelerini prin viaţă şi ei de treburile, problemele şi mai ales obscurităţile lor. Am vrea să o facem dar nu putem! Astăzi, mai mult ca ieri şi cu siguranţă mâine mai mult ca astăzi, media a interferat şi va continua să influenţeze viaţa credinciosului, să creeze presiune asupra bisericilor. Astăzi mai mult ca ieri în foarte multe case ale creştinilor la loc de cinste stă nu biblioteca ci masa televizorului iar orele de ieri petrecute în sfântă comuniune, rugăciune sau studierea Scripturilor au fost înlocuite peste noapte cu ore petrecute în faţa ecranului. Astăzi, mai mult ca ieri, tinerii au rătăcite prin cameră reviste colorate ce  nu discută despre credinţă, CD-uri cu muzică ce nu îndeamnă spre cer şi hard-disckuri ce nu le fac cinste. Până şi biserica este din ce în ce mai sufocată de modelul strălucitor şi nespus de promovat al omului de succes, al reţetelor de parvenire şi al modalităţilor de conducere promovate de media. Rugăciunile dureaza câteva minute, predica este tot mai scurtă şi cântecele pseudo-romanţioase vor să troneze. Ceva este greşit cu noi, cu famiille şi copiii noştri, ceva a intervenit în comunitatea noastră şi faptul că în urmă cu zeci de ani acest ceva nu exista, faptul că el creşte pe zi ce trece mai mult, ne pune pe gânduri.  Ne putem ascunde după deget, putem ignora problema sau, prea ocupaţi fiind, putem să nici nu o remarcăm. Sunt însă semnale de alarmă, strigăte puternice care ne spun că drumul pe care mergem este înfundat şi fără finalitate bună.

Un astfel de semnal de alarmă este şi cartea „Cuvântul pe cale de dispariţie – venerarea imaginii vizuale într-o lume a postmodernismului” scrisă de Arthur W. Hunt III.  Am tinde să renunţăm repede la carte, doar noi nu trebuie să avem pe nimeni care să ne spună ce să facem cu televizorul, cum să tratăm cu ziarele şi ce să salvăm pe calculator. Aruncăm o privire crucişă spre coperte, vedem despre ce este vorba şi mergem mai departe. Putem face şi aşa dar pentru cei care îndrăznesc să deschidă, pentru cei care sunt suficient de curajoşi încât citesc o pagină, două, zece, cartea acţionează ca un izvor de apă curată ce curăţă ochelarii mânjiţi de media cu care privim lumea.

Autorul nu se rezumă la înfierarea imaginii şi a instituţiilor media, cu sau fără argumente, nu se reduce la un discurs fundamentalist care vrea, cu orice preţ, să apere valorile unui trecut mai vrednic. Structurându-şi cartea în trei mari părţi: Cuvântul împotriva imaginii, Marea trecere şi Absurditate şi spectacol autorul ne propune o călătorie fascinantă prin istoria omenirii, o călătorie de-a lungul căreia sunt permanent cântărite în balanţa binelui: cuvântul şi imaginea, sunt permanent urmărite efectele unuia şi finalităţile celuilalt. Sunt aduşi fără preget pe scena cărţii oameni valoroşi, citate relevante, evenimente pline de miez şi abordări inedite care ne înfăţişează un tablou cât mai complet al unei lumi dominate de media, influenţată de aşa-zişi formatori de opinie.

Autoul fixează încă de la început  baza de pe care discuţia va căpăta amploare în întreaga carte şi anume faptul de netăgăduit că

„tehnologia nu este neutră [...], ea este o binecuvântare şi un blestem, fie că este vorba de maşinăriile de război, de mijloacele de transport sau de mijloacele de comunicare. [...] Fiecare  rol pentru care a fost creată o tehnologie este însoţit întotdeauna de alte câteva consecinţe neprogramate.”

În prima parte a cărţi, „Cuvântul împotriva imaginii” autorul aduce în faţă conflictul milenar ce a existat între imagine şi cuvânt, un conflict care nu poate fi aplanat.  Suntem purtaţi pe malurile Nilului, în Egiptul faraonilor, duşi în Babilonul lui Nebucandenţar, îi urmăm pe evrei prin pustie dar şi în lupta lor împotriva idolatriei, păcat vechi al unui Israel care învaţă greu. Apoi, prin trăsături de condei delicate, pornim la pas prin Grecia şi Roma antică. Peste tot vor remarca ceea ce este evident în atâtea scrieri vechi, în atâtea descoperiri arhelogice: imaginea a dus o luptă continuă de a înlătura cuvântul. Aflăm chiar că „idolatria este mai mult decât venerarea unor imagini; cel mai bine putem înţelege idolatria ca o „fascinaţie a ochiului” – pictorialism plus dorinţa de a putea. Este ritualism, grandiozitate, colosal, senzaţional” Autorul reuşeşte în această parte a cărţii să pună în contrast spiritualitatea păgână idolatră cu iudaismul şi creştinismul:

„prima are în centru imaginea, concretă şi imediată. În centrul celorlalte două se află cuvântul, abstract şi transcedent. Prima este tumultoasă, celelalte două sunt cumpătate. Prima apreciează personalitatea conducatorului; celelalte se concentrază asupra sfinţeniei lui Dumnezeu. Prima îi leagă pe oameni cu ajutorul artelor vizuale; celelalte depind de cultura populaţiei. Ori de câte ori cele două părţi se întâlnesc, apare în mod inevitabil tensiune, pentru că imaginea umileşte întotdeauna cuvântul, încearcă de fiecare dată să se ridice pe sine mai presus de acesta, caută să capteze atenţia”

Suntem apoi aduşi în Evul mediu, perioadă întunecată a istoriei omenirii şi perioadă gri a istoriei creştinismului. Pentru autor, Evul mediu

„ilustrează ce se poate întâmpla cu o societate care se îndepărtează de cuvântul scris  [...]Cândva între anii 400 şi 1000 d. Cr. elementele analitice încorporate odinioară în cultura romană s-au estompat. Cultura s-a stins. Educaţia s-a stins. Civilizaţia s-a stins. În locul lor a apărut superstiţia. [...] Persistenţa păgânismului, însoţită de declinul educaţiei de bază şi singurătatea sumbră a vieţii rurale, a deschis această uşă pe care s-a strecurat superstiţia.” Autorul concluzionează că „istoria evului mediu demonstrează că atunci când o societate se îndepărtează de cuvântul scris, vulturii lipsei de civilizaţie şi si iraţionalităţii încep să dea târcoale. Lucrul acesta este valabil şi astăzi la fel ca în trecut”

Dar peste perioada neagră a unii ev mediu superstiţios va veni ca un traznet descoperirea lui Gutenberg: tiparul care va însemna redescoperirea cuvântului scris, reaprecierea textelor sacre. „Presei tipografice îi poate fi atribuit meritul de a fi facilitat şase revoluţii majore – fundamentalismul, naţionalismul, democraţia, exploatarea, ştiinţa modernă şi învăţământul superior. Traducerea Bibliei în limba poporului a promovat fundamentalismul şi naţionalismul. Tiparul a redus preţul cărţilor, premiţându-le celor şcoliţi să citească singuri cuvintele lui Dumnezeu”. Această perioadă de înflorire a umanităţii, epoca renaşterii şi iluminismului, a marilor reformatori şi a puritanilor a fost şi epoca în care multe naţiuni au avut ocazia să descopere Cuvântul lui Dumnezeu în limba maternă. Părea că, în sfârşit, cuvântul a învins dar oare cât avea să dureze această stare de lucruri?

În cea de-a doua parte a cărţii, numită sugestiv Marea Trecere Arthur W. Hunt III vorbeşte despre trecerea pe care societatea a făcut-o de la cuvântul tipărit către imagine, de la carte către film, de la educaţie către divertisment. Totul a început frumos, mai ales pentru societatea americană, cu o epocă victoriană, în care puritatea şi moralitatea, sfinţenia şi principiile creştine erau la loc de cinste între oameni, în cadrul comunităţilor. Pe acest postament, profund creştin au luat fiinţă marile şcoli americane, educaţia a avut ca punct central spiritualitatea, s-au creat misiuni speciale de salvare a celor pierduţi şi s-au instituit numeroase servicii sociale. Trecerea de la societatea agrară, de tip rural la cea urbană, aproape sufocată de ritmurile oraşului a fost însă punctul de decădere al unei stări bune care nu a durat decât foarte puţin.

„Deşi construirea oraşului industrial modern a fost în principal un efort victorian, ascensiunea sa a avut efectul nedorit de a înăbuşi viaţa de familie şi de comunitate. [...] pe măsură ce bărbaţii din clasa de mijloc erau expuşi la un stil de viaţă tot mai promiscuu, ei găseau şi justificări raţionale pentru renunţarea la constrângerile tradiţionale.”

Peste destrămarea produsă de lumea urbană s-a aşezat şi mai grea industria de spectacol care şi-a făcut apariţia în anii 1920. De la spectacolele de cabaret neruşinate şi promiscuitatea nopţilor din marile oraşe până la introducerea obscurităţii în casele oamenilor nu a mai fost decât un pas, pas asigurat de dezvoltarea fără precedent a tehnologiei. Autorul trece în revistă, în această parte a cărţii, mijloacele de comunicare moderne, de la telegraf până la computer, mijloace care imediat ce au fost inventate şi perfecţionate au fost puse şi în slujba industriei de divertisment. Oferind numeroase statistici, analizand modul în care oamenii îşi petrec cea mai mare parte a timpului liber precum şi efectele pe care aceste noi tehnologii, niciodată neutre, le au asupra societăţii, Arthur W. Hunt III creionează o imagine de asamblu a situaţiei dificile în care se afla lumea modernă, presupus civilizată. Sunt aduse pe masa laboratorului de cercetare toate mijloacele de comunicare în masă, disecate efectele pe care le au, analizate celebrităţile şi valorile promovate iar concluziile abia ne mai surprind: „sexul, violenţa şi celebritatea – iată combinaţia magică a industriei de spectacol moderne.”

În ultima parte a cărţii, Absurditate şi spectacol autorul ne transpune, după călătoria prin istoria cu momente de spiritualitate aleasă dar decadentă de cele mai multe ori, din nou pe scena lumii postmoderne, de unde ne luase. Suntem dintr-o dată prinşi în teatrul lumii noastre, de factură absurdă şi încercăm, poate pentru prima dată, să înţelegem de unde vine alienarea omului postmodern. Autorul reuşeşte, în această parte să arate cum „a reuşit mass-media vizuală să readucă la viaţă zeii păgâni în cultura populară. Elementele care predomină în conţinutul mediei de astăzi – sexul, violenţa şi celebritatea – se conformează unui ideal păgân.”

„Devotamentul cu care ne desfăşurăm ritualurile de a privi la televizor, de a merge la cinema, de a participa la concertele de muzică rock sau de a ne delecta cu ultimul număr al revistei People (un echivalent al Cancan sau Libertatea) se apropie de devotamentul cu care egiptenii, babilonienii, grecii şi romanii îşi venerau zeităţile.”

După ce face o trecere în revistă a celor mai puternice aplecări ale societatăţii noastre, aplecări sugerate şi alimentate de media (sexul, violenţa şi celebritatea), autorul face o radiografie a societăţii postmoderne în ansamblul ei şi o găseşte definită de patru mari direcţii „ignoranţă – un declin al cunoaşterii personale reale, obtuzime – declinul gândirii critice şi al capacităţii de soluţionare a problemelor, instituţionalism politic – teama de implicare în critica socială semnificativă şi specializare – pierderea perspectivei largi a artelor liberale”. Omul acestei societăţi suferă de: aliteraţie – ştie să citească dar nu vrea să o facă, de o lipsa profundă a alfabetizării culturale – mulţi dintre elevi sau studenţi au lipsuri mari în bagajul de cunoştinţe generale, de o mare necunoaştere a temelor majore ale Bibliei (chiar şi de către creştini).

Nici biserica nu a rămas neinfluenţată de această perioadă sumbră a istoriei omenirii şi de aceste elemente nefaste ale media. În cadrul ei, metodele biblice de câştigare a sufletelor pierdute au fost înlocuite de marketing, slujbele sunt de multe ori showuri de divertisment iar la baza închinarii se postează subiectivismul şi existenţialismul.

Deşi ar exista toate motivele pentru care cartea ar trebui să se încheie pe un ton sobru, cu implacaţii aproape patetice ale decadenţei societăţii noastre, cu concluzii fundamentaliste mustind de ură viscerală împotriva elementelor care produc dezastru în familii şi biserici, ea se încheie pe un ton blând, paşnic şi încrezător. În final chiar se oferă câteva soluţii care ar putea să stopeze efectele distructive ale mass-mediei asupra noastră şi a celor apropiaţi. Aceste soluţii va las pe voi să le descoperiţi, citind cartea  „Cuvântul pe cale de dispariţie – venerarea imaginii vizuale într-o lume a postmodernismului” scrisă de Arthur W. Hunt III.

Tags: carte crestina, cumpara carte crestina, Cuvantul pe cale de disparitie, de Arthur W. Hunt III, recenzie carte, recenzie carti crestine, recomandari carti crestine, venerarea imaginii vizuale intr-o lume a postmodernului