Recenzie – “Ordine in universul interior” de Gordon MacDonald
Posted on 08. Dec, 2009 by gramma.ro in Recenzii
(recenzie audio)
Peste tot suntem invitaţi să trăim fiecare clipă de parcă ar fi ultima, să ne agăţăm cu speranţă de fiecare creangă şubredă pe care realitatea ne-o oferă şi să mergem înainte. Peste tot răsună, astăzi parcă mai mult decât ieri, îndemnuri la progres, realizare materială, plăcere la minut şi viaţă instant. Omul modern trăieşte cu disperare în prezent aruncând ce este în urma sa la groapa de gunoi a istoriei şi ignorând cu desăvârşire ce poate fi înaintea sa. El nu mai este un cumul al trecutului, prezentului şi dorinţelor de viitor ci este transfigurat în chipul mulţimii din care face parte, devorat de instincte şi ghidat de egoism devastator. De ce a ajuns aici nu ştie, încotro se îndreaptă nu se mai întreabă de mult şi ce este cu adevărat a devenit o taină de neelucidat. Trăieşte, pur şi simplu trăieşte!
Din păcate acest „trăieşte, pur şi simplu trăieşte” nu se aplică doar în dreptul oamenilor instinctivi, care niciodată nu au făcut pasul decisiv pe o cale strâmtă. Este, de multe ori, şi definiţia omului credincios, care frecventează biserica, citeşte Biblia din când în când, se roagă anemic şi se închină moderat. Prăpastia imensă care se cască uneori între ceea ce trebuie să fie şi ceea ce este, incapacitatea de a veghea asupra căilor sale şi mai ales asupra interiorului său îl determină de multe ori să fugă de sine şi să se ascundă. O poate face în mii de activităţi, unele dintre ele cu etichetă spirituală, în cotidianul plin de evenimente sau chiar în spaţiile în care niciodată nu este singur, niciodată înconjurat de linişte. Fiecare zi departe de propriul interior lărgeşte prăpastia sinelui iar punţile sunt greu de construit. Se trezeşte târziu când omul interior este în moarte clinică sau poate niciodată. Învaţă mai degrabă cum să trăiească cu un univers interior gol sau devastat, cu rămăşiţele unei grădini interioare care aduc a moarte, nicidecum a viaţă.
Ordine în universul interior? Dar nu s-a gândit niciodată că acest univers poate fi ordonat. Sunt prea multe elementele aruncate acolo pentru a mai putea fi pus totul în ordine. Sau poate că niciodată nu a considerat important ca acest univers să capete contur ordonat. În fond nimeni nu remarcă, nimeni nu pare a fi interesat direct de universul său interior. Ordine în universul interior? Este posibil acest lucru chiar şi după un şir de ani în care nimic nu s-a făcut în această direcţie?
Da, ordinea în universul interior este posibilă! Despre această călătorie, uneori dureroasă, alteori lină, uneori lipsită parcă de progres, de fiecare dată aducătoare de bucurii, odinioară ascunse, scrie Gordon MacDonald în cartea sa, devenită de pe acum clasică, „Ordine în universul interior”. Deşi cartea a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 1984, ea este cutremurător de actuală şi fascinant de practică pentru omul înglobat în realitatea mileniului III. Este o lectură uşoară care scoate la iveală, pagină cu pagină, elemente parcă cunoscute dar niciodată aplicate ce ar putea face din universul interior al fiecărui om un loc ordonat şi stabil. Cu pana-i ascuţită, Gordon MacDonald îi invită pe cititorii săi să privească dincolo de aparenţele vieţii, dincolo de succes sau activism, fie el şi religios, dincolo de aparenta siguranţă de sine, ambiţii personale sau presiuni exterioare către ceea ce este cu adevărat adânc săpat în interiorul lor. Cartea este ca o călătorie în care bagajele sunt lăsate rând pe rând, o călătorie iniţiatică spre interiorul nostru, o privire de autoanaliză profundă.
Gordon îşi structurează cartea în 5 capitole devenite sectoare ale universului interior specific fiecărui om. Fiecare sector: Motivaţia, folosirea timpului, înţelepciunea şi cunoaşterea, tăria spirituală şi restaurarea primeşte o atenţie aparte din partea autorului, tratarea lor plecând de la teoretic spre practicular, ce răspunde la întrebări precum „când?” „cum?” „în ce formă?”.
Înainte de a trece efectiv la discutarea pe îndelete a celor 5 sectoare în care forul interior al oricărui om necesită reformare şi ordine, autorul îşi avertizează cititorii cu privire la importanţa acestui domeniu al universului interior, adesea lăsat în paragină sau neîngrijit. Cu o mână ageră Gordon MacDonald dă la o parte exteriorul, învelişul în care un om îşi îmbracă acţiunile, motivaţiile şi adeseori viaţa şi lasă să se înţeleagă că sursa stabilităţii unui om nu stă în nimic exterior lui ci doar în modul în care este aranjat universul interior.
„Există tentaţia de a acorda mai multă atenţie lumii exterioare în dauna celei interioare. Mai multe programe, mai multe întruniri, mai multe experienţe instructive, mai multe relaţii, o supraîncărcare a timpului; până când totul devine atât de apăsător la suprafaţa vieţii, încât întreg edificiul se clatină pe marginea prăpastiei. Oboseala, deziluzia, eşecul, toate devin posibilităţi înspăimântătoare. Lumea interioară neglijată nu mai rezistă sub această povară. […] dincolo de orice acţiune şi de bunele intenţii declarate zgomotos, trebuie să existe ceva solid, ceva de care să te poţi sprijini.”
Pentru a găsi acest sprijin, pentru a fi susţinuţi de ceva solid şi pentru ca lumea interioară să nu se prăbuşească, Gordon MacDonald ne invită pe puntea vieţii, locul în care toate sectoarele vieţii trebuie puse în ordine. Sector cu sector, puntea este curăţată, lăsând să se ivească, de sub grămezi de moloz şi lucruri nefolositoare un univers interior în care ordinea începe să capete contur.
„În explorarea universului uman trebuie să existe un punct de pornire, iar eu am ales punctul din care se pare că a început Isus, operând distincţia dintre cei chemaţi şi cei mânaţi.”
mărturiseşte autorul operând deja o distincţie majoră capabilă de a pune ordine în interiorul nostru. Descriindu-l pe cel mânat, aflat tot timpul în competiţie şi sub auspiciile stresului, MacDonald reuşeşte să surprindă câteva caracteristici de bază ale acestui tip de persoană. Omul mânat este cel mai adesea satisfăcut doar de realizări şi preocupat de simbolurile acestei realizări, mânat de tendinţa de a nu acorda prea multă importanţă eticii şi integrităţii, şi aproape incapabil de a lucra cu oamenii. Tot un astfel de om se lasă adesea mânat şi dominat de spiritul de competiţie, se înfurie uşor şi de cele mai multe ori este peste măsură de ocupat.
„Din nefericire, societatea ctuală este plină de oameni ca şi Saul, marele împărat al Evreilor, prizonieri în colivii de aur, dornici să acumuleze, să se afirme, oameni dornici de onoruri. Din păcate, şi bisericile noastre sunt pline de astfel de oameni. Multe biserici au ajuns ca fântânile secate. În loc să fie izvoare dătătoare de energii vitale, care să îi ajute pe oameni să crească şi să găsească bucuria urmând calea Domnului, ele devin surse de tensiuni. Lumea interioară a omului mânat este dezorganizată. Oricât de aurită i-ar fi colivia, tot o cursă rămâne; în interiorul ei nu există nimic care să dăinuiască” afirmă autorul.
Daca prototipul omului mânat era regele Saul, arhetipul omului motivat de chemare este Ioan Botezătorul. Din punctul de vedere al autorului, omul chemat a înţeles de la bun început că el nu este altceva decât un ispravnic, un administrator al bunurilor primite de la Marele Creator. Mai mult, astfel de oameni chemaţi, nu sunt într-o continuă căutare de identitate ci îşi cunosc bine locul şi rolul în viaţă şi sunt însufleţiţi de un devotament al cauzei ispravniciei lor neabătut. Peste toate acestea, acest om care a auzit şi a urmat chemarea făcută de Creatorul său este încununat cu pace şi bucurie.
„Ascultând chemarea lui Dumnezeu, pot afla ce am de făcut. S-ar putea să fie nevoie de disciplină şi curaj, dar rezultatele sunt de acum în mâna Celui care cheamă. Dacă eu cresc sau descresc este treaba Lui, nu a mea. Dacă îmi ordonez viaţa după aşteptările mele sau ale altora şi mă apreciez în funcţie de părerile lor, generez instalarea haosului în lumea mea interioară. Dar, dacă acţionez în virtutea chemării lui Dumnezeu, înseamnă că mă pot bucura de o ordine desăvârşită în forul meu lăuntric.” mărturisea Gardon MacDonald.
În cea de-a doua secţiune a cărţii, intitulată „folosirea timpului” autorul atrage atenţia asupra altui lucru generator de ordine sau dezordine interioară: felul în care este privită trecerea ireversibilă a timpului şi modul în care oamenii aleg să folosească acest dar nepreţuit: „timpul”. Cartea, în această secţiune devine extrem de practică, cu sfaturi ţintite care dezvăluie dintr-o dată atât majorele dezavantaje pe care le resimt cei care nu reuşesc să folosească trecerea timpului spre binele lor cât şi beneficiile folosirii raţionale a timpului. Ba mai mult, autorul descoperă câteva legi majore legate de timp şi felul în care acesta este folosit, legi de respectarea cărora va depinde, în mare măsură ordinea din universul interior.
Un alt sector din care poate să parvină ordine în universul interior este cel al înţelepciunii şi cunoaşterii, elemente primordiale în viaţa unui om care vrea să trăiască liber. În urmă cu ani buni autorul remarca tendiţa creştinilor vremii lui de a se îndepărta şi de a dispreţui adevărata cunoaştere deşi Biblia vorbeşte de foarte multe ori binecuvântând pe omul care vrea să îmbrăţişeze înţelepciunea. Tendiţa aceasta este tot mai acută în societatea noastră şi tocmai de aceea sfaturile date de Gordon MacDonald în această secţiune ar trebui auzite şi repetate de multe ori omului care vrea să îl urmeze sincer pe Domnul.
„Dacă tratăm cu toată seriozitatea evoluţia noastră intelectuală, constatăm că se întâmplă un lucru minunat. Ajunge să Îl cunoaştem mai bine pe Dumnezeu şi suntem mult mai folositori celor din jur, deoarece, având mintea ascuţită, reflectăm slava lui Dumnezeu, întocmai ca şi creaţia la începuturile ei.
Ce poate fi mai minunat decât să vezi în universul creat de Dumnezeu un om care, cu agerimea minţii, deschide şi cercetează fiecare pagină a vieţii cu multă perspicacitate şi putere de pătrundere?”
Dacă celelalte sectoare sunt domenii în care fiecare om poate lucra şi îmbunătăţi, există un domeniu, tratat în continuare de către Gordon MacDonald în cartea „ordine în universul interior” în care numai un creştin practicant va simţi nevoia să lucreze, domeniu esenţial pentru o adevărată ordine în grădina sufletului. Este vorba de cel al tăriei spirituale sau al maturizării spirituale care trebuie să se facă remarcată în viaţa oricărui creştin. Pentru cultivarea grădinii spirituale fiecare creştin, conform autorului trebuie să „cultive izolarea şi liniştea, să asculte în mod regulat de vocea lui Dumnezeu, să cultive contemplaţia şi meditatţia şi să se sprijire de rugăciune ca formă de închinare şi mijlocire.”
În final, ca un ultim domeniu în care fiecare om trebuie să acţioneze pentru restaurarea ordinii în propriul univers, creştinul trebuie să înţeleagă rolul odihnei şi să întroneze, peste goana şi rutina cotidiană o pace sabatică. Odihna, programată de Dumnezeu şi adeseori înţeleasă greşit de oameni, trebuie să fie o practică reală a celor care se închină în faţa marelui Împărat, o practică ce curăţă ultimele rămăşiţe de neorânduială dintr-un univers deja restaurat.
Concertul toamnei
Loading ...
Comentarii